Cand ma gandesc la ce mult imi displacea fasolea pastai, cand eram mica, si cat de mult imi place acum aceasta ciorba, realizez ce mult evolueaza un om pe parcursul vietii, ce mult i se schimba gusturile, mai ales cand renunta la prejudecati.

Vorba lui Alice din Tara Minunilor : « Nu are rost sa ma intorc la ieri, pentru ca eram o persoana diferita atunci ».

Aceasta este reteta unei ciorbe usor de digerat pentru stomac si usor de facut.  Fasolea pastai e de multe feluri, insa pentru ciorba cea mai potrivita este cea galbena, lata, untoasa, pentru ca ii da o aroma senzationala. Cea verde si cea galbena subtiri sunt mai bune sotate, sau fierte pe aburi. Foarte important este sa gasiti fasole proaspata si tanara, cruda la care, atunci cand o rupeti, sa nu ii ramana ate.  Vara fac aceasta ciorba cu fasole proaspata din piata sau din gradina, iar iarna cu fasole congelata, pregatita din vara.

 

Ingrediente:

800g fasole pastai galbena lata

2 morcovi

1 telina

2 cepe

4-5 catei de usturoi

1 patrunjel sau 1 pastarnac

200g bulion sau 4-5 rosii

2-3 ardei sau 2-3 linguri de pasta de ardei congelata

3 litri de apa

1 lingurita de ulei de cocos

Patrunjel verde

Smantana sau ulei de masline

 

Se taie feliute mici toate zarzavaturile si se pun in oala, impreuna cu uleiul de cocos. Se soteaza toate zarzavaturile 2-3 minute, se adauga si fasolea rupta bucatele, se mai soteaza 2-3 minute, apoi se adauga apa, lasandu-le sa fiarba pana cand fasolea s-a inmuiat. La sfarsit se adauga bulionul sau rosiile taiate cubulete si se mai fierbe 5 minute. Se adauga patrunjel tocat si smantana sau ulei de masline. Eu personal o prefer cu smantana dulce, mi se pare ca se potriveste cel mai bine cu aroma pastailor. Se poate servi cu ceapa verde sau salata de ceapa rosie.

Traim intr-o lume in care parca suntem tot mai inclinati fie spre mancat excesiv fie pe mancat emotional. Mancam mai mult decat avem nevoie in mare parte datorita abundentei de mancare care te imbie din toate partile, oriunde mergi miroase a mancare, de la supermaket unde marea majoritate isi face cumparaturile, pana la o simpla plimbare in centrul istoric al orasului, care e impanzit cu gogoserii, covrigarii, shaormerii si bineinteles si nu intamplator, cu farmacii.

Pe de alta parte avem stresul vremurilor agitate, traite tot pe « accelerat inainte », unde nu avem timp deloc sa luam o pauza sa ne bucuram si sa ne imbogatim si sufletul, sa ne traim hobby-urile, pasiunile, sa ne conectam cu sotul, sotia, copii si prietenii. Totul se invarte in jurul rutinei zilnice, mergi la servici, du copiii la scoala, gradinita, activitati extrascolare, mergi la cumparaturi, rezolva lucruri nesemnificative, dar urgente, si lista continua… Si cum facem fata acestui stres? Creierul vrea bucurii, si daca nu i le dai din relatii implinite, timp de calitate petrecut cu tine, cu cei apropiati, isi gaseste cea mai usoara cale de a se bucura, atunci cand mananci « ceva dulce » sau « o mancare copioasa si gustoasa ». Si uite asa se intampla mancatul emotional, adica nu mananci pentru ca corpul tau a consumat toate rezervele de la masa anterioara si are nevoie de energie noua, ci mananci pentru ca al tau creier vrea sa se simta fericit, si vede ca mancarea e cea mai usoara varianta !

De aceea multi medici recomanda sa mancam cel putin o ciorba pe zi, pentru ca la noi in Romania, inca facem multe din ciorbe in casa, cu retete gustoase mostenite de la mame, bunici, si o mancare gatita in casa e mai buna decat orice mancare gatita la restaurant, oricat ar fi el de fancy, si cu siguranta e incomparabil mai buna decat mancarea semipreparata cumparata din supermarket.

Si mai e buna ciorba, pentru ca in ea toate legumele si ce mai alegeti sa puneti in ea se prepara incet, molcom si tot ce e bun din ele se extrage intr-o zeama pansament, usor de digerat pentru stomacul nostru suprasaturat de toate combinatiile greoaie cu care de prea multe ori il incarcam.

Si in plus, ciorba are apa, haha, deci chiar daca mananci un pic mai mult decat ti-ai propus la inceput, ai mancat de fapt jumatate legume, jumatate lichid, deci e o situatie win-win si pentru corpul tau si pentru creierul tau care vrea sa simta bucuria mancarii.

Sa fiti sanatosi si sa aveti pofta!